Tesla „calcă pedala” și stabilește un nou record mondial
Elon Musk a anunțat că o Tesla Model S Plaid a stabilit un nou record mondial de viteză pentru mașinile electrice.
Modelul a finalizat un tur complet pe pista germană Nürburgring Nordschleife, lungă de 21 de km, în 7 minute și 35 secunde. Timpul depășește recordul precedent de 7 minute și 42 de secunde stabilit de un Porsche Taycan Turbo în 2019.
Traseul german este o destinație pentru producătorii de automobile pentru a testa performanța vehiculelor noi față de concurenți. Modelul este „ o versiune nemodificată, proaspăt scoasă din fabrică” a arătat Musk, într-o postare pe Twitter. Cu toate acestea, CEO-ul a adăugat că urmează să testeze un model S Plaid modificat, care va avea „suprafețe aerodinamice, frâne din carbon și anvelope speciale”.
Elon, împreună cu designerul principal al Tesla, Franz von Holzhausen, au dezvăluit mașina de aproape 130.000 de dolari la începutul lunii iunie, comunicând că aceasta ajunge de la zero la 100 în mai puțin de două secunde.
Cu toate acestea, pentru a atinge viteza maximă de 321 km/oră, șoferii au nevoie de „roți și anvelope adecvate” pentru un cost suplimentar nedivulgat.
„Mai rapid decât Porsche, dar mai sigur decât Volvo”
A spus Musk, în timpul unei emisiuni, iar afirmația pare că este corectă, mai ales, după testul de săptămâna trecută.
Totuși în iunie, Model S Plaid a participat și în cursa Pikes Peak Hill Climb, din Colorado Springs. De reținut că atunci mașina a fost modificată pentru a urca pe muntele înalt de 4000 de metri.
Tesla a început să livreze modelul S Plaid pe 11 iunie, aceasta fiind o nouă iterație a sedanului vechi de nouă ani. Potrivit site-ului companiei, modelul tri-motor Model S Plaid are o autonomie de 630 de kilometri, o viteză maximă de 321 km/ oră și 1.020 cai putere. Cu o configurație cu motor dublu, poate parcurge 663 de kilometri cu o singură încărcare, iar Musk a spus că este capabilă să parcurgă 300 de kilometri cu o încărcare de doar 15 minute.
Plaid este o referință la filmul „Spaceballs”, comedia cu Mel Brooks din 1987, o peliculă îndrăgită de Elon Musk.